Dragnea: Sunt absolut convins că Iohannis va accepta propunerea de premier a PSD-ALDE

Dragnea: Sunt absolut convins că Iohannis va accepta propunerea de premier a PSD-ALDE
Publicat: 21/06/2017, 16:43
Actualizat: 21/06/2017, 18:22

Șeful PSD a precizat că are mai multe variante de premier, fiind vorba de oameni din partid, exprimându-și speranța că noul Guvern va fi învestit săptămâna viitoare.

El a reluat comentariile din ultima perioadă susținând că „există presiuni din toate părțile ca această coaliție să nu-și ducă programul la capăt. (…)Unii dintre colegi au fost amenințați cu dosare, cu câteva excepții. Parlamentarii noștri au fost oripilați că unii colegi de-ai lor îi amenință cu dosare. Suntem în 2017, totuși”.

„Această încercare a unui grup de cetățeni, politici sau oameni de afaceri, de a prelua o guvernare a eșuat”, a zis Dragnea.

Totodată, el a spus că „vreau să-mi cer iertare tuturor românilor pentru greșeala pe care am făcut-o. Am crezut în acest om (Grindeanu-n.r). Eu mă așteptam ca premierul Grindeanu să-și prezinte demisia, dar probabil, că nici după moțiunea de cenzură nu va face acest lucru”.

Întrebat ce se va întâmpla cu Grindeanu și cu membrii PSD care au votat împotriva moțiunii de cenzură, Dragnea a răspuns simplu că nu se întâmplă nimic, pentru că, din partea lui, premierul nu va avea de suferit și nu vrea să înceapă nicio„vânătoare de vrăjitoare. El nu mai este membru PSD, el trebuie să fie atent la cei cu care s-a aliat”, a mai spus liderul social-democraților, punctând foarte clar că Victor Ponta și Sorin Grindeanu nu mai fac parte din partid.

Șeful PSD a conturat profilul viitorul prim ministru, declarând că are deja patru variante, dar că înainte de sosirea la Cotroceni ele vor fi discutate în CEx și că speră că săptămâna viitoare va fi învestit noul Executiv.

„Să fie un om corect, un om responsabil, un om care să nu fie aventurier, să aibă capacitatea de implementare a programului de guvernare, o capacitate de muncă enormă, un om cinstit. (…) Dacă luni avem desemnarea de la Cotroceni, în câteva zile intrăm la votul final în Parlament”, a mai spus Dragnea, precizând că în niciun caz nu ia în calcul ideea alegerilor anticipate, la fel cum, crede el, nici președintele Iohannis nu s-a gândit la acest scenariu.
Întrebat dacă în timpul acestei crize a luat în calcul să-și dea demisia, Liviu Dragnea a răspuns că s-a discutat această ipoteză în CEx, dar colegii săi i-au transmis că nici nu se pune problema de așa ceva.
Referitor la afirmațiile lui Grindeanu despre faptul că după OUG 13 a vrut să-și dea demisia, șeful PSD a precizat doar că au existat discuții în Comitetul Executiv Național, pentru că situația era tensionată, iar oamenii ieșiseră în stradă, dar s-a decis că Grindeanu rămâne în funcție, cu susținerea PSD.
„Vă mărturisesc că n-am înțeles cum am jucat tenis cu OUG 13… Și oug 13 era fileul, sau cum?”, a replicat Dragnea ironic atunci când a venit vorba despre acuzațiile primului ministru potrivit cărora a jucat tenis și a fost la șprițuri cu șefii serviciilor secrete.
„Încă o dată vă spun că noi am avut majoritate. (…) Am înțeles, am pierdut azi, asta e. O să arătăm președintelui aritmetic. Vom vedea dacă discutăm și cu alte partide pentru propunerea de premier”, a mai spus acesta.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×